Avancronică: O revanșă mult așteptată

Voința Găzarul Surani - CSO Tricolorul Breaza
19 aprilie 2015, ora 11, stadion Bălțești

După o săptămână de pauză, datorată retragerii formației AS Ploiești din campionat în turul stagiunii, formația noastră va porni, duminică, din nou la drum, urmând a întâlni, în deplasare,
formația Voința Găzarul Surani, într-un meci așteptat cu mare interes de componenții lotului nostru; după cum bine se știe, gruparea din Surani este una dintre puținele echipe care au reușit să plece de la Breaza cu puncte, învingând, surprinzător și nemeritat, cu 2-1 în turul campionatului, într-o partidă în care formația noastră a ratat cât pentru un campionat întreg; de la meciul cu formația noastră, formația din Surani a mai obținut, pe teren, cinci puncte, dintre care trei în acest retur, prin victoria, 2-1, cu Unirea Cocorăștii Colț, fiind de asemenea de menționat faptul că în clasamentul la zi al Ligii A, gruparea din Surani ocupă poziția a 15-a, cu 14 puncte. Deși dorința jucătorilor noștri de a se revanșa pentru meciul pierdut în turul stagiunii este una extrem de mare, aceștia vor trata adversarul de duminică cu maximă seriozitate, întrucât greșelile din partidele precedente trebuie evitate. Vă așteptăm alături de noi!

Celelalte partide ale etapei:

AFC Brebu - Progresul Drăgăneşti (0-1)
CSO Teleajenul Văleni - CSO Plopeni (1-0)
Petrolistul Boldeşti - CS Ceptura (6-0)
Unirea Cocorăştii Colţ - Prahova Târgșorul Vechi (3-1)
CS Păuleşti - Fortuna II Poiana Câmpina (1-1)
Avântul Măneciu - CS Cornu (5-1)
AFC Băneşti-Urleta - CS Blejoi (0-3)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tricolorul Breaza - AS Tricolor București 4-2