Amical: CSO Tricolorul Breaza - Vulturii Provița de Sus 3-1


Formația noastră a continuat, ieri, evoluția bună din precedentele partide amicale, reușind să dispună cu 3-1 de Vulturii Provița de Sus, echipă
în fața căreia mai evoluase în urmă cu două săptămâni. De data aceasta, pentru „tricolori” au punctat M. Duricu, Alexe și G. Ghiță (penalty), în timp ce, la un moment dat, oaspeții au restabilit egalitatea la 1, reușind o evoluție foarte bună în ciuda efectivului redus numeric. De menționat că, în contul brezenilor, Bunea a irosit o lovitură de pedeapsă.

Pentru CSO Tricolorul au evoluat: Iscru - Grigoraș, Soreanu, Basma, Fl. Voinea, Chivu, A. Duricu, M. Duricu, Coman, Alexe, Vintilă. Au mai intrat: D. Constantin - Bunea, Vișan, Cârciu, Mușea, G. Ghiță, Anghel, I. Călin.
Georgian Ghiță, revenire în „Parc”
La șapte ani de la momentul istoric al promovării CS Tricolorul Breaza în Liga a II-a, unul din componenții lotului care a reușit promovarea în eșalonul secund, Georgian Ghiță (foto stânga) a revenit, pentru o repriză, pe gazonul din Parcul Brâncoveanu. În prezent, acesta evoluează pentru FC Chitila, echipă din Liga a IV-a bucureșteană, și a primit acceptul antrenorului - și fostului coleg - Marius Vișan de a evolua alături de „tricolori” pentru a-și menține la zi pregătirea fizică. Antrenor la o grupă de juniori a clubului bucureștean Cautis, alături de care se află în cantonament la Breaza, „Nene” a arătat că nu și-a pierdut calitățile, punctând și dintr-o lovitură de pedeapsă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tricolorul Breaza - AS Tricolor București 4-2