Tricolorul Breaza s-a reunit și a disputat primul meci amical

După o binemeritată vacanță, sâmbăta trecută componenții lotului „tricolor” s-au reunit la stadionul „Parc” în vederea începerii pregătirilor pentru cea de-a doua parte a acestui sezon competițional; antrenorul Florin Stăncioiu a avut, încă de la primul antrenament, câțiva jucători noi sub comanda sa,
printre care Georgescu (CSM Ploiești) sau Jilavu (Caraimanul Bușteni), iar, astăzi, după numai o săptămână de antrenamente, jucătorii brezeni au și disputat primul joc amical al acestui sezon, în compania grupării Vulturii Provița de Sus, un partener amical deja „clasic” pentru formația noastră, meci câștigat de brezeni cu 2-1 prin reușitele lui Vali Urdea și Negotei, după ce gazdele au condus cu 1-0. Perioada următoare va continua pentru jucătorii „tricolori” cu alte antrenamente - fiind un interval propice pentru acumularea fizică - dar și cu alte meciuri de verificare, următorul antamat urmând a avea loc pe 6 februarie la Boldești, cu localnicii din Liga a III-a, Petrolistul. Revenirea în competițiile oficiale pentru jucătorii noștri va avea loc peste aproximativ o lună - pe 27 februarie - când aceștia se vor deplasa la Coada-Izvorului pentru a evolua, în Cupa României, în fața localnicilor de la Cetatea, clasați pe locul al patrulea în ierarhia la zi a turului Superligii B Prahova.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tricolorul Breaza - AS Tricolor București 4-2