Cupa României: CS Mănești Coada Izvorului - CSO Tricolorul Breaza 2-3

Formația noastră a debutat, astăzi, cu dreptul în returul sezonului competițional curent, învingând, cu 3-2 în deplasare, în Cupa României, gruparea de Superliga B Prahova CS Mănești Coada Izvorului, după un meci disputat
și terminat cu evenimente mai puțin dorite într-un meci de fotbal. Meciul a fost început mai bine de trupa brezeană, în minutul 2 Coman reușind să scape spre poartă dar șutând slab și permițându-i lui V. Simion să rețină. După doar câteva minute, gazdele au deschis scorul prin M. Anghel, care a marcat direct dintr-un corner, dublându-și avantajul în minutul 20 după o lovitură liberă. „Tricolorii” nu au depus însă armele și, în minutul 41, Negotei a preluat o minge la 15 metri și a șutat în plasa porții adverse, pentru ca după numai două minute, după o lovitură liberă executată de Vlaicu și anticipată greșit de portarul advers, Neagu să readucă egalarea. Partea secundă a fost dominată categoric de trupa noastră, care a marcat odată, prin Vintilă, în minutul 67, și și-a creat multe alte ocazii de a înscrie, obținând o calificare meritată în turul următor al Cupei României. Din păcate, imediat după fluierul final, a avut loc o altercație generală, în care mai mulți dintre jucătorii noștri dar și oficialii jocului au fost loviți de către jucătorii și spectatorii gazdelor, astfel de evenimente neavându-și locul pe un teren de fotbal. Cu toate acestea, brezenii au obținut o victorie muncită, în fața unui adversar care și-a vândut scump pielea, și așteaptă cu încredere meciul de pe teren propriu cu Astra II Ploiești, acolo unde elevii lui Florin Stăncioiu vor încerca să obțină toate cele 3 puncte puse în joc.
CSO Tricolorul Breaza: Iscru - Georgescu, Neagu, Soreanu (29 Negotei), Vlaicu, Brânzea, Coman, A. Duricu (cpt.), Codreanu (72 Alexe), Țigănuș, Vintilă. Antrenor: Florin Stăncioiu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tricolorul Breaza - AS Tricolor București 4-2