CSO Tricolorul Breaza - CS Blejoi 1-2

Astăzi, tricolorii au înregistrat prima înfrângere din această stagiune pe teren propriu, la limită, scor 1-2, cu liderul CS Blejoi, după un meci în care fiecare echipă a avut șansa ei; în ciuda unor absențe notabile în lotul lui Florin Stăncioiu (Brânzea, Dumbărescu, Militaru) prima repriză a fost una echilibrată, în timp ce a doua parte a meciului a aparținut oaspeților, cu toate că, la un moment dat, brezenii au reușit să reducă din diferență. Jocul a început echilibrat, cu un plus de posesie pentru blejoieni, dar prima ocazie mai importantă a aparținut formației noastre, în minutul 20, prin Vișan, care după o cursă pe partea dreaptă a tras din interiorul careului puțin pe lângă poarta lui Adrian Gheorghe; oaspeții au replicat zece minute mai târziu, dar Badea a trimis pe lângă din câțiva metri, după un carambol „ca la biliard” în suprafața de pedeapsă a jucătorilor noștri, iar în minutul 40, Toma a scos o lovitură liberă care s-ar fi dus în plasa laterală a porții sale. Între aceste faze s-a intercalat și cea mai mare ocazie a trupei noastre în prima repriză, prin Georgian Ghiță, care a pus bine capul la un corner executat de Robert Manta, dar Adrian Gheorghe a reușit să rețină. În partea a doua, blejoienii au ieșit mai determinați de la vestiare și au deschis scorul prin Cr. Vasile, cu un șut la colțul lung din careu, în minutul 62, dublând ecartul la numai 3 minute distanță, când Cr. Mihăiță a profitat de o greșeală a lui Damian și a tras la colțul lung fără șanse pentru Toma. Cu toate acestea, brezenii nu s-au dat bătuți și au reușit să reintre în meci, prin deja „clasica” combinație corner executat de Manta - Iustin Șovăială la finalizare, finalul partidei fiind unul destul de aprins. Cu toate acestea, trupa oaspete a știut să gestioneze golul în avans și a reușit să plece de la Breaza cu toate cele trei puncte.
CSO Tricolorul Breaza: Toma - Manta, Ov. Gheorghe (cpt.), Damian, Moldoveanu, Ghiță, Zamfir, Duricu, Albină, Vișan, Șovăială. Au mai evoluat: Ilie, Mușea, Călin.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tricolorul Breaza - AS Tricolor București 4-2