Sportul Câmpina - Tricolorul Breaza 2-5

După o primă săptămână de antrenamente, formația lui Florin Stăncioiu a disputat, în această dimineață, la Câmpina, pe terenul sintetic de la Grupul Școlar de Petrol, primul joc amical din anul 2018, gazdă fiindu-i gruparea lider a Seriei Sud din Liga B Prahova, Sportul Câmpina.
Pe o vreme rece, terenul fiind acoperit, în primele minute, de un strat subțire de zăpadă care s-a topit ulterior, „tricolorii” s-au văzut, în ciuda dominării clare teritoriale, conduși de gazde, încă din minutul 10 de joc, după un contraatac. Brezenii nu au acuzat însă șocul, ratând, ulterior, pe bandă rulantă, prin Brânzea, M. Ivan sau Șovăială, ocazii ce aveau să anunțe golul egalizator, marcat de același Brânzea, în minutul 28, cu un șut puternic din afara careului. În partea a doua, antrenorul brezean a aruncat în luptă „mânjii” echipei, scorul luând proporții, prin golurile marcate de Georgian Ghiță (50 - l-a executat pe portarul advers din situație de unu la unu - și 65 - după o centrare a lui Vișan, respinsă de goalkeeperul gazdelor în față, a șutat în poartă dintre doi adversari), Andrei Duricu (76 - i-a furat mingea unui adversar și a șutat din 15 metri direct în vinclu, mingea lovind și bara) și Bogdan Negotei (84 - angajat printr-o pasă de manual a aceluiași A. Duricu, l-a executat cu latul pe portarul advers), gazdele reușind să reducă din diferență în minutul 80. Per ansamblu, a fost un antrenament reușit al ambelor echipe, fiecare dintre jucători având ce învăța din acest joc. Pentru brezeni programul amicalelor va continua cu un meci programat săptămâna viitoare, 27 ianuarie, de la ora 11, când, tot la Câmpina, vor juca împotriva grupării de juniori A a clubului CS din localitate.
Tricolorul: Toma - Manta, Dumbărescu, Ov. Gheorghe, Brânzea, S. Ivan, Zamfir, G. Ghiță, M. Duricu, Șovăială, M. Ivan. Au mai evoluat: A. Duricu, Negotei, I. Călin, Mușea, Damian, Vișan, Albină.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tricolorul Breaza - AS Tricolor București 4-2